Section News

Ziua de mobilizare sindicală europeană

Ziua de mobilizare sindicală europeană

Ziua de 18 iunie este declarată Zi de mobilizare sindicala europeană  pentru o redresare durabilă împotriva crizei și a somajului, dupa pandemia COVID-19.

Scopul acestei mobilizari la nivel  european este de a face presiuni asupra liderilor Consiliului European a sprijini planuri de recuperare ambițioase și durabile, în vederea combaterii crizei economice și pentru a  stopa șomajul în masă.

La ultima reuniune a Comitetului Executiv al Confederatiei Europene a Sindicatelor a fost adoptată Declarația privind focarul de COVID-19 și strategia de recuperare, prin care s-a exprimat  necesitatea unui răspuns european solid pentru a preveni recesiunea economică, șomajul și sărăcia și reconstruirea proiectului european și a democrației. 

Strategia de recuperare trebuie să repare daunele crizei și să construiască o nouă economie și un model social bazat pe solidaritate, convergență economică și socială și coeziune, eliminând politicile de austeritate.  Intreaga miscare sindicala este unita în apelul pentru o Europă mai echitabilă,  de solidaritate, drepturi și  justiţie sociala și de mediu.

 

 

© SED LEX 2020 - All rights reserved.