Sectiunea STIRI

Sinteza săptămânii.

Sinteza săptămânii.

Ce se mai întâmplă în politică? Premierul Mihai Tudose a afirmat miercuri că rectificarea bugetară va fi pozitivă, urmând să fie alocați mai mulți bani pe zona de sănătate.

"Sunt și tăieri. (...) Nu în sensul că nu-l mai las să facă ceva, dar dacă gradul de execuție este azi (...) de 50-54% la un minister, e clar că nu poate să-și cheltuie bugetul până la terminarea anului. A cerut foarte mult. Au fost ministere care în ianuarie au vrut jumătate din împărăție și fata cea mică, vorba poveștii. S-a dovedit că a fost mult mai mult", a declarat Tudose. Citește mai mult aici.

Premierul Mihai Tudose a acceptat demisia ministrului Apărării Naţionale, Adrian Țuțuianu şi l-a desemnat ministru interimar pe vicepremierul Marcel Ciolacu, până va găsi un înlocuitor pentru Adrian Ţuţuianu, care a demisionat marţi de la conducerea MApN. Detalii aici.

Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a declarat marţi că există trei variante la legea pensiilor şi urmează ca una să fie aleasă să fie aleasă de coaliţie, pentru ca în luna octombrie să fie transmisă Parlamentului.

„Sunt trei variante până acum la legea pensiilor. Urmează coaliţia să aleagă una dintre variante. Am început să avem dezbateri pe ele. În momentul în care vom avea şi toate calculele cu Ministerul de Finanţe, abia atunci vom putea să ieşim cu proiectul legii ca să îl prezentăm public”, a declarat Ministrul Muncii. Citește mai mult aici.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

"Cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art.151 alin.(3) din Constituția României. Guvernul stabilește, prin hotărâre, data referendumului și aduce la cunoștință publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată", se arată în proiect. Detalii aici.

Cum stăm cu economia. Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) nu este de accord cu măsura creșterii accizei la carburanți, argumentând faptul că aceasta va duce la majorarea prețurilor la toate bunurile și serviciile, ceea ce poate declanșa inflația după o perioadă de relativă stabilitate a prețurilor în România, dar și închiderea unor firme românești de transport și pierderea unor locuri de muncă. Citește ma mult aici.

 CFR SA a alocat în primul semestru al acestui an, 500 de milioane de lei pentru programul de întreţinere, reparaţii curente şi reparaţii capitale la infrastructura feroviară, finanţat din surse proprii şi din fonduri de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie. Detalii aici.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să construiască un nou terminal și să extindă Aeroportul Internaţional Henri Coandă, proiect în valoare de 818,5 milioane euro, care va dubla capacitatea traficului de persoane, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai companiei, într-o întâlnire cu mai mulţi investitori aduşi de Fondul Proprietatea. Detalii aici.

Transportatorii rutieri susţin că au primit asigurări din partea guvernanţilor că preţul carburanţilor nu va creşte după majorarea accizei, iar în caz contrar ar putea fi reluată schema de rambursare a supraaccizei, a anunţat, marţi, Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). 

"UNTRR a solicitat Guvernului, prin intervenţiile anterioare, să nu recurgă la supraimpozitarea unor bunuri de stricta necesitate, precum carburanţii, măsura care ar conduce la falimentarea industriei de transport rutier, în condiţiile în care un sfert din firmele de transport rutier înregistrează pierderi, iar marjele din industrie sunt reduse, în jurul a 1%. Totuşi, în cazul operării majorării accizei la carburanţi, reorientarea a 15% din carburantul alimentat în România anual spre alte ţări nu va aduce niciun ban la bugetul de stat, iar o migrare mai mare de 15% va aduce în realitate pierderi la buget", se arată într-un comunicat al UNTRR remis AGERPRES. 

Dincolo de granițe. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a reafirmat angajamentul Statelor Unite față de Coreea de Sud în contextul amenințărilor Phenianului, care vor primi "un răspuns zdrobitor", relatează AFP.

"Coreea de Sud își dă seama, așa cum i-am spus deja, că discursul de pacificare cu Coreea de Nord nu va funcționa. Ei nu înțeleg decât un singur lucru!", a declarat Mattis duminică, după al șaselea test nuclear al Phenianului, care a spus că este vorba de un test cu bomba H. Citește mai mult aici.

Secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a declarat joi că toate țările membre ale organizației trebuie să se conformeze sancțiunilor împotriva Coreei de Nord, în condițiile în care comunitatea internațională încearcă să-și amplifice presiunea asupra regimului nord-coreean, care a efectuat recent cel mai puternic test nuclear al său, informează agenția de presă Reuters. Detalii aici.

Premierul polonez Beata Szydlo a declarat joi că doreşte o reformă internă a Uniunii Europene, în conformitate cu tratatele existente şi în interesul tuturor statelor membre, iar securizarea frontierelor a fost o măsură necesară pentru oprirea valului de imigranţi, relatează site-ul agenţiei Xinhua.

"În opinia noastră, în situaţia actuală, cel puţin câteva dintre statele membre sunt tratate într-un mod care ar putea perturba principiile fundamentale ale UE. Vrem ca UE să-şi sublinieze caracterul de comunitate reală de state suverane. Consider că o dezbatere privind viitorul UE nu trebuie să fie redusă la alegerea unei viziuni federale privind un superstat european şi a unor egoisme naţionale eurosceptice", a spus Szydlo.

Un strop de cultură. Festivalul Ambasadelor "One World" 2017 s-a deschis joi cu proiecții de filme și expoziții, programul acestuia cuprinzând, până duminică, o suită variantă de evenimente, printre care se numără spectacole de world music, dansuri, ateliere, gastronomie și conferințe. Detalii aici.

Presa internaţională a apreciat Festivalul Internaţional George Enescu 2017 pentru concertul de deschidere, din 2 septembrie, în cadrul căruia dirijorul Vladimir Jurowski şi London Philharmonic Orchestra au prezentat Oedipe, de George Enescu în versiune concertantă. Citește mai mult aici.

© SED LEX 2017 - All rights reserved.