Sectiunea STIRI

Sinteza Săptămânii

Sinteza Săptămânii

Ce se mai întâmplă în politică? Guvernul și-a propus pentru anul acesta să inaugureze 98 de kilometri de autostradă, a afirmat, miercuri seară, într-o emisiune tv, premierul Sorin Grindeanu.

"Anul acesta ne propunem, și e realizabil prin tot ce înseamnă situația la zi a lucrurilor, să inaugurăm până în 100, 98 de km de autostradă. Important este să mergem în continuare pe tot ce înseamnă Master Planul aprobat împreună și în dialog cu Comisia Europeană. Legat de acest lucru, o să venim rapid cu — poate e mult spus o lege a investițiilor strategice — un nou cadru legal prin care să ușurăm sau să simplificăm, nu înseamnă să facem netransparent acest lucru, să simplificăm acest proces legat de achizițiile strategice. Mă refer la tot ceea ce înseamnă domenii de tipul transporturilor, autostrăzi în special, energie și domeniul apărării", a declarat Grindeanu la TVR.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, după ce proiectul a fost trimis anul trecut de şeful statului pentru reexaminare. Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea obligaţia de a emite recomandări şi avertizări autorităţilor statului în ceea ce priveşte stabilitatea financiară a ţării, însă autorităţile nu au obligaţia de a se conforma. Mai multe despre subiect, aici.

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au formulat, marţi, o propunere de majorare a indemnizaţiei cu 30% pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai CJ, cu scopul de a reduce situaţiile în care un funcţionar ar avea venituri salariale mai mari decât aceştia. Detalii despre subiect, aici.

Vorbim despre majorări salariale și la MAI. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că aproximativ 80.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne vor beneficia de majorările salariale decise după discuţiile cu sindicaliştii, care vor reprezenta un efort bugetar lunar de 13 milioane de lei.

”Fac precizarea că există un efort bugetar în ceea ce priveşte aceste amendamente pentru aplicarea HG nr.1 din 2017 de aproape 13 milioane de lei lunar. De aceste beneficii se vor bucura aproximativ 80.000 de angajaţi ai MAI”, a precizat Carmen Dan.

Cum stăm cu economia. Se fac eforturi în direcția reducerii traficului illegal de țigarete. Reducerea traficului de ţigarete cu 3% ar putea aduce la buget, în acest an, peste 100 de milioane de euro, a declarat, joi, vicepreşedintele ANAF, Dorel Fronea. Acesta a spus că traficanţii utilizează drone, dar şi cărăuşi pentru a transporta marfa de contrabandă. Mai multe detalii, aici.

Românii s-au împrumutat anul trecut ca să-şi cumpere bunuri de folosinţă îndelungată şi să-şi amenajeze casa. Puţini s-au îndatorat la bancă pentru a-şi achiziţiona o locuinţă. Creditele de consum au fost luate, în medie, pe trei ani, potrivit Mediafax. Mai multe, aici.

Investițiile străine directe au scăzut la 260 milioane de euro în prima lună a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut când România a atras investiții străine directe de 286 milioane euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR) publicate joi.

"Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 260 milioane euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 207 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 53 milioane euro", se arată în comunicatul BNR.

Dincolo de granițe. Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD, centru-dreapta), al premierului Mark Rutte, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Olanda, urmat de formaţiunea populistă Partidul Libertăţii (PVV), a lui Geert Wilders, care este la egalitate cu alte două partide. Potrivit exit-pollului, rata de participare a fost de 82%, cea mai ridicata din ultimele trei decenii. Subiectul pe larg, aici.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va efectua o vizită oficială în Rusia pe 2 mai, pentru o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Se pare că cei doi șefi de stat vor discuta despre Ucraina în timpul acestei vizite. Mai multe, aici.

Turcia a suspendat legăturile diplomatice cu Olanda - Turcia nu îi va permite ambasadorului olandez să se întoarcă la Ankara, până când Olanda nu va îngădui Turciei să organizeze evenimente pentru a susţine referendumul din 16 aprilie, a declarat vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, citat de France 24. Mai multe despre conflictul dintre cele două țări, aici.

Un strop de cultură. Actrița Dorina Chiriac a fost desemnată ambasador al campaniei "Artiștii pentru artiști", ediția 2017. În cadrul campaniei, 33 de instituții de teatru din București și din țară au programat – sub semnul solidarității de breaslă – spectacole ale căror încasari se direcționează către Fondul de Solidaritate Teatrală.

Cea de-a opta ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc, ce se desfășoară între 10 și 14 mai, la Iași, îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu, informează Agerpres. Mai multe informații despre programul festivalului, aici.

Cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete a trecut în neființă marți, din cauza unor complicații ale hepatitei C. Mai multe despre viața și activitatea cântăreței, aici.

Actorul Valentin Uritescu va primi premiul pentru întreaga activitate la cea de-a XI-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 21 martie, la Teatrul Național din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, Agerpres. Despre premiile Gopo, aici.

© SED LEX 2017 - All rights reserved.