Sectiunea STIRI

Sinteza Săptămânii

Sinteza Săptămânii

Ce se mai întâmplă în politică? Rămânem la activitatea din ce în ce mai recurentă a românilor, și anume, protestul. Duminică a avut loc cel mai numeros protest din 1989, ordonanța 13 a fost abrogată, însă oamenii au rămas în stradă. Dacă direcția generală a protestelor a fost de critică la adresa Guvernului, iată că au avut loc și câteva proteste de sprijin pentru Guvern, mai exact, împotriva președintelui Iohannis.

O consecință a protestelor a fost demisia lui Florin Iordache, ministru al Justiției, care și-a dat demisia publică în 45 de secunde, fără să răspundă la întrebările presei. Pentru a combate criticile aduse de protestatari, acesta a declarat: "Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră toate iniţiativele sunt legale şi constituţionale. Pentru opinia publică nu a fost suficient aşa că am hotărât să-mi înaintez demisia. De când am venit la Ministerul Justiţiei, mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pt a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse sau aflate în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară... Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hot să-mi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei", a mai spus Florin Iordache, după şedinţa Executivului. Mai multe detalii, aici.

Înainte de demisia lui Iordache, premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că nu este exclusă varianta unui ministru al Justiţiei tehnocrat, decizia urmând să fie luată în perioada următoare.

Deocamdată, ministrul interimar al Justiției este Ana Birchall. Acest mandat poate dura maxim 45 de zile, timp în care premierul va veni cu o nouă propunere. Mai multe detalii despre Ana Birchall, găsiți aici.

Cu economia cum stăm? Legea despre conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric a fost declarată neconstituțională de către CCR. Iată declarația președintelui Curții Constituționale: "Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului", a anunţat Dorneanu. Subiectul pe larg, aici.

Programul „Prima Casă” are succes de multă vreme deja, însă nu o să dureze pentru eternitate. Așadar băncile pregătesc deja alternative pentru programul Prima Casă. Un exemplu este BRD care declară prin intermediul lui Gigi Marinel, director general adjunct responsabil cu partea de retail și IMM: “Toate băncile mari au revizuit avansul pentru creditul ipotecar standard. Noi am fost un pic mai conservatori din acest punct de vedere şi am aşteptat să vedem decizia Curţii Constituţionale. Avem în ofertă credite cu un avans de 15%, dar în condiţiile în care clientul vine cu o garanţie suplimentară faţă de cea care constituie obiectivul creditului. Probabil că vom revizui aceste condiţii. În acest moment încercăm să construim o strategie în linie cu politica noastră de risc, dar în acelaşi timp să ne permită o creştere a producţiei de credite ipotecare clasice. Încercăm să oferim o alternativă la Prima Casă, nu cu aceleaşi caracteristici, dar ceva asemănător fiindcă sunt convins că toate băncile se gândesc în viitor, ce se va întâmpla când acest program nu va mai exista”.

România va acorda Republicii Moldova 50 de milioane de euro reprezentând o a doua tranşă de împrumut, după ce a acordat prima tranşă de 60 milioane de euro în data de 24 august 2016. Împrumutul se realizează în baza „Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova” ratificat prin Legea nr. 91/2016, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Dincolo de granițe. Ieri a avut loc o explozie la o centrală nucleară din Franța. Accidentul s-a petrecut în Flamanville. Se pare că există 5 persoane intoxicate, însă niciun decedat. De asemenea, reprezentanții centralei au declarat că nu există risc nuclear. Mai multe, pe Agerpress.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că va face un anunţ fiscal "fenomenal" în următoarele săptămâni, fără a oferi detalii, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Reducerea sarcinilor fiscale pentru companiile americane este miza cea mare. (...) Vom anunţa ceva care aş spune că în următoarele două-trei săptămâni va fi fenomenal în materie de taxe şi în domeniul infrastructurii aviatice", a afirmat Donald Trump la o întrevedere pe care a avut-o la Casa Albă cu manageri ai industriei aeriene.

Jeff Sessions, noul procuror general al SUA, a declarat că Washingtonul trebuie să pună capăt imigrării ilegale, în timp ce îşi depunea jurământul la Casa Albă, informează BBC.

Noul procuror general a afirmat: ”Trebuie să încheiăm această nelegiuire care ameninţă sănătatea publică, reduce renumeraţiile americanilor muncitori”.

Joi a avut loc semnarea unui acord între Italia și Tunisia privind migrația clandestină. Ministrul italian de Externe, Angelino Alfano, şi omologul său tunisian, Khemaies Jhinaoui, au semnat, joi, un acord de cooperare ce prevede în special consolidarea luptei împotriva migraţiei clandestine, relatează Le Figaro online.

Un strop de cultură. Pe 17 februarie va avea loc evenimentul „Brâncuşi: Vizionarul”. Acesta va avea loc la sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York. Evenimentul va include mai multe manifestări: conferințe, o lansară de carte, proiecții de filme. Evenimentul marchează sărbătorirea a 141 de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, şi, totodată,  comemorarea a 60 de ani de la dispariţia artistului. Mai multe, aici.

Șase cineaşti români au fost invitaţi anul acesta să participe în programul "Berlinale Talents", în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (9-19 februarie). Filmul lui Călin Peter Netzer,„ Ana, mon amour“, a fost selectat în competiţia Festivalului de Film la Berlin, care se va desfăşura în perioada 9-19 februarie. Actorul Alexandru Potocean, regizoarea Ioana Mischie, producătoarea Andra Popescu, operatoarea Carmen Tofeni, distribuitorul de film Matei Truţă şi scenarista Monica Stan se numără printre cei 250 de tineri cineaşti aleşi din 71 de ţări pentru a participa în programul Berlinale Talents din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. În perioada 11 - 16 februarie, Berlinale Talents, aflat la a 15-a ediţie, se va desfăşura sub tema „Courage: Against All Odds“/„ Dovezi de curaj când te aştepţi mai puţin“.

Pe 16 februarie se vor pune în vânzare biletele pentru Festivalul George Enescu. Peste 3.000 de artişti din întreaga lume vor fi prezenţi la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară în cadrul a 80 de evenimente, la ediţia 2017 a Festivalului Enescu, între 2 şi 24 septembrie. Mai multe informații despre program și prețuri, pe website-ul festivalului.


 

© SED LEX 2017 - All rights reserved.