Sectiunea STIRI

Sinteza săptămânii.

Sinteza săptămânii.

Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe solicită renunţarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate, ameninţând cu acţiuni de protest. Sindicaliştii invocă, într-un comunicat, faptul că în Parlamentul României, la Camera Deputaţilor, există un proiect de lege pentru modificarea structurii organizatorice a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar reducerea posturilor vacante înaintea adoptării acestei legi ar produce perturbări majore ale activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului. Ministerul Finanţelor Publice nu s-a pronunţat încă cu privire la textul proiectului de lege privind reorganizarea ANAF, în consecinţă nu s-a făcut nicio analiză serioasă referitoare la efectele acestei măsuri şi în privinţa posturilor necesare pentru buna funcţionare a instituţiei.https://www.mediafax.ro/economic/sindicatele-din-finante-ameninta-cu-proteste-cer-oprirea-eliminarii-posturilor-vacante-17688191

Ce se mai întâmplă în politică? Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Aceasta a adăugat că a trimis deja la Cotroceni deciziile de revocare ale ministrului Transporturilor Lucian Şova şi a ministrului Dezvoltării Paul Stănescu.

Senatul nu a putut dezbate şi vota, luni, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, din cauza lipsei de cvorum. După o şedinţă de consultări a liderilor de grup, în plen s-au înregistrat doar 27 de senatori prezenţi. Senatorul PNL Marcel Vela a afirmat în plenul Senatului că social-democraţii au părăsit sala „într-un mod nedemocratic”.

Gabriela Firea a anunţat înainte de şedinţa la care se discută retragerea sprijinului politic pentru ea că şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte interimar la Bucureşti. Gabriela Firea a demisionat, luni din funcţia de preşedinte interimar PSD Bucureşti, spunând că şi statutul ar trebui amendat deoarece nu este normal ca un interimat să fie asigurat timp de doi ani. Ea a mai spus că programul de guvernare locale cu care a câştigat alegerile a fost neglijat.

Lucian Şova şi-a înregistrat, joi, la ora 10.48, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, au precizat surse guvernamentale. Demersul lui Şova a venit ca urmare a deciziei PSD de a-l remania, mandatul său urmând să fie preluat de Mircea Drăghici. Potrivit CV-ului său, publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici este născut în Târgovişte şi a fost subprefect la Prectura Argeş, în perioada 2001-2004.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la Parlament, că va participa la parada militară care va avea loc la Arcul de Triumf de 1 Decembrie pentru a arăta „respect” faţă de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, însă nu ştie dacă va ajunge şi la recepţia de la Palatul Cotroceni. Liderul PSD Liviu Dragnea şi-a întrebat consilierii dacă a primit invitaţie la parada militară de la Arcul de Triumf.

Secţia pentru procurori a CSM a dat, luni, un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr, au precizat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Consiliului. Avizul CSM este consultativ. Procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a fost declanşată de către ministrul Tudorel Toader în 24 octombrie. Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Judecarea cererii de suspendare a procedurii de revocare din funcţie a fost stabilită pentru data de 20 noiembrie. Procurorul general a depus o plângere prealabilă şi la Ministerul Justiţiei împotriva raportului.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii. Achiziţionarea mierii poliflore, transportul şi distribuţia acesteia la unităţile de învăţământ pot fi contractate şi de către consiliile judeţene, respectiv de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu asistenţa direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform proiectului de lege.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, că România împărtăşeşte deplin calea europeană şi că PE e un partener cheie în mandatul pe care urmează să îl preia România la Preşedinţia Consiliului UE. El a mai spus că România îşi propune să aibă o proiecţie strategică cu privire la viitorul UE şi cu privire la politicile pe care Uniunea Europeană trebuie să le adopte pe viitor.

Ministerul de Externe anunţă, miercuri, că l-a convocat în regim de urgenţă pe ambasadorul Republicii Irak în România dupa ce două angajate ale ambasadei au acuzat un consul de agresiune sexuală, MAE fiind sesizat pe această temă prin intermediul unui memoriu. Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, că a fost sesizat pe această temă de către o singură persoană, prin intermediul unui memoriu primit în data de 8 noiembrie 2018.

Federaţia Sindicatelor din Penitenciare spune că în această săptămână urmează să depună plângeri penale împotriva senatorilor care s-ar face vinovaţi de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală luând în calcul acţiuni civile pentru insultele adresate de către aceştia în timpul şedinţei Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din 20 noiembrie.

Ilan Laufer a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul PSD, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunţând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD. Ilan Laufer a declarat că şeful statului a contribuit la „sabotarea” şedinţei comune ale guvernelor român şi israelian şi că doreşte „legături doar cu Berlinul”.

Comisarul european pentru Justiţie, Věra Jourová, a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis, marţi la Palatul Cotroceni, despre importanţa combaterii dezinformării la nivelul populaţiei, cât şi a creşterii investiţiilor în securitatea cibernetică, informează Administraţia Prezidenţială. Klaus Iohannis a reiterat faptul că ţara noastră, din poziţia de viitoare Preşedinţie a Consiliului UE, doreşte să contribuie la asigurarea unui nivel adecvat de convergenţă între statele membre şi la consolidarea coeziunii la nivelul întregului spaţiu comunitar. În acest context, acesta a subliniat importanţa menţinerii unor alocări adecvate pentru politica de coeziune în cadrul viitorului buget al Uniunii Europene, în vederea reducerii decalajelor economice şi a creşterii convergenţei între statele membre ale Uniunii.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că zilele trecute a avut o întâlnire cu ceilalţi lideri ai partidelor din Opoziţie pe tema depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Acesta a adăugat că nu a fost avansat, în cadrul întrevederii vreun nume de premier. Liderul USR a punctat că Opoziţia încearcă să genereze o majoritate a parlamentarilor care ar putea să susţină moţiunea de cenzură.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru decorarea post-mortem a ambasadorului Mihnea Constantinescu cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Mihnea Constantinescu avea 56 de ani şi a fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reforma economică în acelaşi guvern Văcăroiu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi audiat marţi, 27 noiembrie, în Comisia Juridică în urma solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale pe numele său, a anunţat preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc. Până marţi Călin Popescu Tariceanu poate continua studierea dosarului.

Mihai Fifor a spus, la final de mandat, că demnitatea de ministru al Apărării a fost onorantă şi solicitantă, mulţumind camarazilor din toate structurile militare. Fifor a precizat, totodată, că va continua să sprijine proiectele Armatei Române din poziţia de senator. Fifor mai precizează că este convins de faptul că Guvernul României va continuă să îşi respecte cu acurateţe angajamentele asumate prin Programul de Guvernare în domeniul Apărării.Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, luni seară la Realitatea TV, că PSD ţine legile la sertar şi refuză să le adopte în Parlament, pentru ca liberalii să nu le poată contesta la Curtea Constituţională. PNL intenţionează să depună în perioada următoare o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă.

Cu economia cum stăm? Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro va prezenta proiectul de trecere la euro în decembrie, iar data propusă pentru adoptare este 2024, au confirmat surse apropiate discuţiilor. Ministrul Finanţelor a menţionat acelaşi an la începutul lunii noiembrie. Proiectul de adoptare include planul de acţiune, inclusiv propunerea de calendar, şi studiul în baza căruia s-a luat decizia că începând cu anul 2024 România poate folosi moneda euro, dacă ajunge la un PIB pe cap de locuitor de peste 70% faţă de cât este cel al zonei euro.

Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a atenţionat, miercuri, că programul guvernamental „Prima Casă” devine nefuncţional, dacă i se va aplica Darea în plată. Apărut în 2009, programul Prima Casă a avut alocat pentru acest an, cel de-al zecelea an de derulare, 2 miliarde de lei, iar, în primele opt luni ale anului, au fost acordate 16.600 de garanţii şi promisiuni de garantare.

Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul care promulgă legea privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul UE, informează Preşedinţia. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal de finanţare a proiectelor care au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniile stabilite conform prevederilor art.3 alin.(4) şi art.10 alin.(3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră încadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/91/CE a Consiliului.

Corpul de Control al ministrului Transporturilor a constatat, în urma unor verificări la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă că instituţia ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune. Comisia de licitaţie a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziţia organelor de control, deşi putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, miercuri seara, că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB. Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale şi poate fi consultat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.

Franţa şi Germania au ajuns la un acord privind planul de creare a bugetului zonei euro, proiectul urmând să fie prezentat luni la reuniunea Eurogrup, în Bruxelles, informează publicaţia EUObserver. Olaf Scholz, ministrul german de Finanţe, şi omologul francez, Bruno Le Maire, au elaborat un plan comun, care ar urma să fie supus aprobării la summitul zonei euro programat pe 14 decembrie.

OMV Petrom a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în judeţul Vâlcea, Oltenia, o sondă forată în apropierea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri, a confirmat existenţa gazelor şi condensatului, informează compania. Datorită proximităţii faţă de infrastructura existentă, sonda a intrat în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi). Investiţiile în foraj şi pentru conectarea sondei Mamu 4317 la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de euro.

Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 şi se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 şi -4,7 % în 2020, acest nivel al deficitului urmând a fi cel mai ridicat din UE, apreciază Comisia Europeană. În iunie 2018, Consiliul a adresat României o recomandare privind o ajustare structurală anuală de 0,8 % din PIB atât pentru 2018, cât şi pentru 2019, în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative. În lumina evoluţiilor ulterioare şi a faptului că România nu a adoptat măsuri efective pentru a-şi corecta abaterea semnificativă, Comisia propune acum o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puţin 1% din PIB în 2019. Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 şi se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 şi -4,7 % în 2020: acest nivel al deficitului fiind cel mai ridicat din UE, arată documentul făcut public miercuri.

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede reglementarea şi completarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a unor acte normative din domeniu, vizând îmbunătăţirea climatului de afaceri. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, a fost adoptat de senatori cu 56 de voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 12 abţineri.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia furnizorii de carburanţi vor comercializa de la 1 ianuarie 2019 benzina cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în totalul volumului comercializat către consumatorii finali într-un an calendaristic. Proiectul a întrunit 259 de voturi „pentru” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Instalarea şi utilizarea reţelelor 5G în România duce la crearea a 252.000 de locuri de muncă şi va avea un efect de multiplicare de 4,7 miliarde euro, arată Strategia 5G pentru România, document pus în discuţie publică, miercuri, de Ministerul Comunicaţiilor şi de ANCOM. Noua tehnologie va avea efecte directe, indirecte (de multiplicare) şi induse (de antrenare) semnificative, estimate în ansamblul UE la 142 miliarde euro şi 2,4 milioane locuri de muncă, arată documentul. Efectele de antrenare estimate pentru patru sectoare (autovehicule, transporturi, utilităţi şi sănătate) arată beneficii de 62,5 miliarde euro/anual, la nivelul UE.

România ocupă locul 49 în clasamentul global „PwC Paying Taxes 2019”, care este întocmit de PwC şi care face parte din raportul „Doing Business” al Băncii Mondiale (BM). România se clasează înaintea altor ţări din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte uşurinţa cu care companiile îşi pot plăti taxele, devansând Bulgaria (locul 92), Ungaria (locul 86) şi Polonia (locul 69), însă în urma performerilor regionali: Ţările Baltice (Letonia - locul 13, Estonia - 14, Lituania - 18).

Economistul şef pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) în cadrul UniCredit Bank Londra, Dan Bucşa, a susţinut, marţi, că, în actualele condiţii macroeconomice, România se poate confrunta cu o recesiune tehnică în 2019 sau 2020, an când, de asemenea, creşterea economică va fi aproape de un minim. Acesta a precizat însă că această recesiune tehnică nu va fi în niciun caz echivalentă cu o scădere de 7% a economiei României, aşa cum a fost în 2009. „Dacă Europa va creşte cu 1%, probabil că evităm acest lucru. Dacă Europa creşte cu mai puţin de 1%, sunt şanse mari să fie o recesiune”, a explicat Bucşa.

Preşedintele Curţii de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Curţii de Conturi a României, că plătitorii de taxe şi impozite trebuie să cunoască rezultatul cheltuirii fondurilor. Tema principală a discuţiilor a vizat importanţa tranziţiei de la auditul de conformitate la auditul de performanţă, parte componentă a procesului de reformă şi modernizare a celor două Instituţii Supreme de Audit, obiectiv comun asumat de către înalţii oficiali.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a atras, marţi, atenţia că Preşedinţia română a Consiliului UE riscă să fie blocată "de facto", iar Guvernul va trebui să gestioneze o situaţie de criză dacă Bugetul Uniunii Europene pentru 2019 nu va fi aprobat până la finalul acestui an. Avertismentul vine după ce Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene (UE) nu au ajuns încă la un acord privind Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019, iar perioada de conciliere bugetară a expirat la finalul zilei de luni. Acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere de buget, urmând ca cele două instituţii cu rol bugetar să intre în negociere directă.

Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat, marţi, o nouă rută din Cluj-Napoca, spre Lyon, care va fi operată de două ori pe săptămână. Compania aeriană sărbătoreşte cea de-a şaptea aeronavă Airbus A320 care se alătură bazei sale din Cluj-Napoca şi lansarea unei noi rute spre Lyon, Franţa.

Cele 35 de bănci din România au obţinut un profit net cumulat de aproape 5,88 miliarde de lei, în primele nouă luni ale acestui an, valoare necompensată cu pierderile, o creştere cu 42%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Din acest total, 81%, respectiv 4,77 miliarde de lei, l-au adunat primele şase bănci din piaţă, ca pondere a activelor. Sistemul bancar din România a consemnat un profit net cumulat de 1,77 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an, şi de 3,6 miliarde de lei pentru primele şase luni.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la Parlament, legat de solicitările primarului Capitalei, Gabriela Firea, că a sprijinit-o pe aceasta în „multe proiecte” dar nu poate să facă ceea ce legea nu îi permite. Primarul Capitalei i-a dat luni preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, trei foi scrise de mână în care îşi anunţă demisia din fruntea PSD Bucureşti şi îşi motivează gestul prin faptul că formaţiunea a abandonat proiectele mari ale Capitalei, cum ar fi Centura ocolitoare, metroul sau ELCEN.

Bitcoin a atins luni minimul ultimelor 13 luni, la 5.173,23 dolari pe platforma Bitstamp, informează Reuters. Bitcoin a coborât cu 5,2%, de la 5.270 dolari.

Știri externe. Comisia Europeană a trimis României şi altor state europene scrisori de notificare că nu au adoptat noile reglementări ale Uniunii Europene privind combaterea terorismului, afirmă surse oficiale de la Bruxelles. Toate ţările Uniunii Europene trebuie să îşi alinieze legislaţia noilor reglementări comunitare privind combaterea terorismului, adoptate în 2017. Noile reglementări sancţionează diverse activităţi teroriste, inclusiv intenţiile de a comite atentate, participarea la antrenamente în scop terorist şi finanţarea terorismului. Directiva prevede şi acordarea de asistenţă posttraumatică victimelor atacurilor teroriste.

Problemele care afectează principiile statului de drept în România, Polonia şi Ungaria au impact negativ asupra investiţiilor şi dezvoltării economice, afirmă Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Locuri de muncă, Investiţii, Creştere economică şi Concurenţă. Evoluţiile din ţări precum Polonia, Ungaria şi România sunt o "otravă" pentru climatul de investiţii, a atras atenţia oficialul european, citat de agenţiile de presă APA şi DPA şi de site-ul de ştiri TT.com.

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini, a declarat joi că momentan nu a fost finalizată o anchetă transparentă şi credibilă în cazul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, conform Reuters. Autorităţile din Arabia Saudită au identificat cinci suspecţi în acest caz, care sunt vizaţi de pedeapsa cu moartea.

Un fost militar din Guatemala a fost condamnat la 5.160 de ani de închisoare pentru participare la un masacru comis de armată, informează site-ul postului Sky News. Fostul militar guatemalez în vârstă de 66 de ani a fost deportat din Statele Unite în 2016. Un tribunal din Guatemala a stabilit că a fost responsabil de 171 de crime.

Douăzeci şi cinci de imigranţi extracomunitari au fost salvaţi de autorităţile britanice şi franceze în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii în ambarcaţiuni de mici dimensiuni, informează site-ul postului Sky News. Două ambarcaţiuni în care se aflau câte şapte imigranţi extracomunitari au fost depistate de autorităţile britanice plutind în derivă în Canalul Mânecii. Imigranţii au fost preluaţi de Paza de Coastă britanică şi sunt suspectaţi de tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au aprobat „în principiu” acordul în ceea ce priveşte relaţiile după ieşirea ţării din Blocul comunitar, au transmis reprezentanţii Consiliului European, citaţi de BBC. Prim-ministrul britanic Theresa May va ţine azi un discurs în Parlamentul britanic, începând cu ora 14.30 (16.30, ora României).

Judecătorul şef John Roberts, liderul Curţii Supreme din SUA, a criticat afirmaţia preşedintelui american Donald Trump prin care acesta l-a catalogat pe un magistrat ce a hotărât împotriva noilor politici ale Administraţiei Trump privind azilanţii ca fiind "judecător al lui Obama".Disputa între Trump şi Roberts a pornit de la decizia unui judecător de la Curtea Federală de Apel a Circuitului IX de a suspenda aplicarea noilor politici ale Administraţiei de la Washington privind azilanţii. Noile politici stipulau printre altele că imigranţii vor putea cere azil numai la un punct oficial de trecere a frontierei. Măsura ar însemna că imigranţii vor avea de aşteptat săptămâni, dacă nu chiar luni, până să poată aplica pentru drept de azil.

Kosovo a impus taxe vamale de 100% asupra importurilor din Serbia şi Bosnia-Herţegovina, acuzând Guvernul de la Belgrad că este responsabil de eşecul încercării Priştinei de a adera la Interpol, organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, informează postul BBC News. Serbia a avertizat că decizia va conduce la blocarea comerţului bilateral, iar Uniunea Europeană a îndemnat la revocarea imediată a măsurii.

Statele Unite şi Coreea de Sud au decis reducerea amplorii exerciţiilor militare programate în primăvara anului 2019 pentru a nu afecta eforturile diplomatice în relaţia cu regimul din Coreea de Nord, informează site-ul agenţiei Associated Press. Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, şi au stabilit intensificarea acţiunilor diplomatice pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea.

O instanţă judiciară din Turcia a condamnat miercuri la detenţie pe viaţă 74 de persoane, inclusiv militari, acuzate de implicare în tentativa de lovitură de stat din 2016, informează agenţia Anadolu, citată de Reuters. Aproximativ 160.000 de persoane au fost reţinute sau arestate preventiv, iar 77.000 au fost inculpate pentru implicare în acest complot.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, a condamnat miercuri, în Duma de Stat, apelurile unor politicieni proccidentali de la Chişinău de retragere a trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria. În iunie, Guvernul prooccidental de la Chişinău a cerut, printr-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală ONU, retragerea trupelor ruse de menţinere a păcii din regiunea separatistă moldoveană Transnistria. Rusia a criticat iniţiativa Guvernului de la Chişinău, afirmând că sunt afectate eforturile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de soluţionare a conflictului transnistrean.

Franţa ar putea opri până la şase reactoare nucleare până în anul 2028, ca parte a politicii sale privind energia nucleară pe termen mediu, a relatat miercuri presa franceză, citată de site-ul agenţiei Reuters. Scopul planului pentru Energie este acela de a reduce dependenţa Franţei faţă de energia nucleară la 50% până în anul 2035, cât şi reducerea emisiilor de carbon şi investirea în energiile regenerabile.

Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie din Polonia (PiS) a propus un amendament legislativ miercuri, prin care renunţă la reformele Curţii Supreme de Justiţie, legi care se află în centrul conflictului său cu Uniunea Europeană privind standardele democratice, relatează Reuters. În octombrie, Curtea Europeană de Justiţie a somat Polonia să suspende o reformă a Curţii Supreme, ceea ce a permis în mod efectiv partidului de guvernământ să aleagă judecătorii de rang înalt.

Un strop de cultură. 100 de români din judeţul Covasna vor reface Drumul Unirii către Cetatea Alba Iulia, cu căruţele, şi vor purta drapele din perioada interbelică. Oamenii care pornesc în Marşul Centenarului Marii Uniri se întâlnesc în localitatea Vâlcele. Potrivit iniţiatorilor, proiectul presupune deplasarea unei delegaţii cu 100 de participanţi, cu căruţele, pe traseul parcurs de înaintaşii noştri care, în condiţiile specifice anului 1918, au străbătut sute de kilometri, în căruţe şi pe jos, pentru a fi prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Actriţa Ileana Stana-Ionescu va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei „în semn de mulţumire pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc”, au votat, joi, consilierii în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Actriţa s-a născut în 1936, la Brad, judeţul Hunedoara. A fost deputat de Bucureşti în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorităţii italienilor din România.

Un portret al scriitorului britanic Charles Dickens, considerat dispărut timp de 150 de ani şi descoperit într-o piaţă de vechituri din Africa de Sud, va fi expus la Londra, în muzeul dedicat autorului, săptămâna aceasta, potrivit Reuters. Portretul, estimat la 280.000 de dolari, a fost realizat de artista Margaret Gillies în 1843, pe când Dickens (1812 - 1870) avea 31 de ani, în perioada în care acesta scria "Colind de Crăciun/ A Christmas Carol".

Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls aduce la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti spectacole de animaţie şi arte vizuale din 13 ţări, în perioada 19 şi 28 noiembrie. Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls, aflat la ediţia a XIV-a, se adresează tuturor vârstelor şi îşi propune să aducă în atenţia publicului român diferite stiluri ale teatrului contemporan de animaţie şi vizual din lume.

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti lansează, miercuri, Muzeul Virtual al Unirii, un proiect digital dedicat Centenarului Desăvârşirii Unităţii Naţionale. Proiectul conţine imagini şi documente ale mărturiilor păstrate în instituţiile partenere, dar şi în colecţii private, precum arhiva Eugeniei Cadariu Bormioli, strănepoata fruntaşului ardelean Ştefan Cicio-Pop, construind, astfel, o bază de date, disponibilă online. Site-ul, accesibil la pagina de web mvu.ro, va fi prezentat miercuri, la sediul muzeului, în Sala Lapidarium.

© SED LEX 2019 - All rights reserved.