Sectiunea STIRI

Informare Consiliul National al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante

Informare Consiliul National al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante

Ieri, 26 aprilie 2016, la sediul Ministerului Finantelor Publice, a avut loc sedinta Consiliului National al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante, format din liderii sindicatelor judetene, la care au participat ministrul finantelor, doamna Anca Dragu si  presedinte ANAF, domnul Dragos Doros.

Temele abordate in cadrul sedintei au fost:

1. Conditiile de munca. Am adus la cunostinta conducerii MFP si ANAF, prezentandu-le exemple concrete si imagini, conditiile total improprii in care isi desfasoara activitatea colegii nostri, lipsa acuta de logistica, lipsa legitimatiilor si a uniformelor, etc. Am convenit sa identificam in cel mai scurt timp solutii pentru imbunatatirea activitatii.

2. Pregatirea profesionala. Am atras atentia asupra necesitatii coordonarii activitatii de formare profesionala in intreg sistemul institutionalizat al MFP si concentrarea asupra organizarii de cursuri de specializare, specifice diferitelor activitati (IT, juridic, executare, etc)

3. Protectia functionarilor publici in exercitarea atributiilor care le revin. Am reiterat necesitatea reglementarii raspunderii functionarilor publici, inclusiv prin elaborarea unui statut al finantistului

4. Promovarea in gradul profesional. Presedintele ANAF ne-a asigurat ca examenele de promovare vor fi organizate conform prevederilor legale.

5. Decontarea cheltuielilor de deplasare. Am cerut actualizarea cadrului legal in care se deconteaza cheltuielile de deplasare, precum si evaluarea posibilitatii incheierii de protocoale cu regiile de transport public.

6. Strategie de personal in cadrul MFP si ANAF. Am atras atentia asupra necesitatii elaborarii unei strategii clare de personal, avand in vedere imbatranirea sistemului, volumul tot mai mare de lucru, etc.

7. Egalizarea salariilor pe grade profesionale. Am prezentat situatia actiunilor in instanta deschise de sindicate la nivel national precum si necesitatea inlaturarii inechitatilor existente dat fiind si efortul bugetar presupus de castigarea acestor drepturi prin hotarari judecatoresti definitive.

Toate aceste probleme au fost semnalate anterior si in scris, atat conducerii MFP si ANAF (problemele specifice) cat si Guvernului si Parlamentului (problemele generale), prilej cu care ne-am exprimat disponibilitatea de a participa cu propuneri concrete pentru solutionarea acestora.

 

© SED LEX 2017 - All rights reserved.